Pe 9 martie 2018, ne vedem la MATER! Lucrăm 8 ore peste program pentru o cauză bună

 In Comunicate de presa, Stiri

Fundația Comunitară București împreună cu un grup de voluntari organizează, pentru al cincilea an consecutiv, evenimentul „8 ore peste program pentru o cauză bună”. Pe 9 martie 2018, între 19:00 și 03:00, 15 ONG-uri și grupuri de inițiativă, împreună cu voluntari, vor lucra timp de opt ore pentru a găsi soluții la problemele identificate în proiectele înscrise. Ediția de anul acesta are loc la MATER, ne vedem pe Splaiul Unirii, nr. 60.

15 ONG-uri și grupuri de inițiativă din București vor participa anul acesta la eveniment:

1. Asociația Română pentru Arsuri

Oferă suport și susținere pacienților cu această patologie. Echipa asociației se implică activ în evoluția modalităților de tratament, luptă pentru apărarea drepturile pacienților, a standardelor spitalelor și a personalului medical.

Au nevoie de o strategie de comunicare pentru campania de prevenire și prim-ajutor în cazul arsurilor.

Echipa de voluntari: Ioana Dobrinescu – strategie & poziționare de brand, Dana Ceaușu – strategie & dezvoltare campanii de comunicare, Alexandru Negrea – marketing și comunicare în social media, Andreea Lupu – strategie de comunicare, Simona Simon – art & graphic design.

2. Organizația pentru Promovarea Transportului Alternativ în România (OPTAR)

Vrea să dezvolte mobilitatea urbană din România și a lucrat la draftul Normativului privind proiectarea, utilizarea și mentenanța infrastructurii pentru biciclete. Documentul este acum în dezbatere publică. Se implică și în modificarea standardului de marcaje rutiere pentru a crește siguranța bicicliștilor și în realizarea unui plan de mobilitate urban-durabilă, București-Ilfov, tot pentru biciclete.

Au nevoie de o campanie de comunicare care să convingă bucureștenii să utilizeze  aplicația „Acces pentru toți” și să strângă date despre străzile accesibile pentru persoanele cu dizabilități.

Echipa de voluntari: Auraș Geambasu – digital/online marketing, Claudiu Jojatu – Strategie de business, comunicare și produs digital, Ștefania Grajdeanu – Media relations, Andrei Stroila – social media & digital marketing, Cosmin Ion – art / graphic design, Andreea Ionescu – marketing, Laura Turturica – marketing & comunicare.

3. Sense Internaţional România

Lucrează cu persoanele cu surdocecitate, familiile acestora, personalul de îngrijire şi specialişti, pentru a avea certitudinea că toţi au acces la consiliere, oportunităţi şi susținere.

Au nevoie de o strategie de comunicare pentru a crește vizibilitatea fundației.

Echipa de voluntari: Florin Adamache – strategie & poziționare de brand, Paul Vîrvea – marketing & comunicare, Diana Lupu – comunicare & project management & public relations, Andreea Oprea – marketing și comunicare, Georgiana Ciurea – marketing & comunicare & copywriting.

4. Fundația Motivation România

Dezvoltă proiecte pentru a îmbunătăți viața persoanelor cu dizabilități și le încurajează să fie active social, educațional și profesional.

Are nevoie de o campanie de conștientizare și informare asupra pericolului dobândirii leziunilor de coloană vertebrală prin plonjon în apă.

Echipa de voluntari: Irina Popa – marketing, Alexandra Burdulea – copywriting & comunicare, Carmen Văduva – poziționare de brand, marketing & comunicare, Andreea Pistritu – marketing și comunicare, media planning, fundraising și vânzări, Sebastian Olar – marketing și comunicare.

5. Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative

Reprezintă drepturile persoanelor cu afecțiuni neurodegenerative din România.  Oferă acces la informații, educă părțile interesate cu privire la nevoile pacienților și facilitează accesul la tratamente și terapii de înaltă calitate.

Are nevoie de o identitate vizuală pentru materialele de comunicare ale asociației și de o strategie de comunicare.

Echipa de voluntari: Magda Topolică – marketing & comunicare, Alexandra Rosu – strategie & poziționare de brand, Elena Micu- art & graphic design, Felix Ionescu – art & graphic design, Irina Manolache – comunicare & CSR, Eliza Balasa – copywriting & social Media.

6. Asociația Educație Tradiții și Comunitate

Susține educația și dezvoltarea abilităților de viață a copiilor și tinerilor din centre de plasament și din medii sociale afectate se sărăcie. În prezent, lucrează cu peste 60 de copii din București.

Are nevoie de grafică pentru o mapă de prezentare a asociației cu care să meargă la companii și de o strategie de comunicare.

Echipa de voluntari: Andrei Tache – art / graphic design, Diana Hodivoianu – comunicare, Ionut Rosca – strategie & pozitionare de brand, Andreea Grindeanu – digital/online marketing, Ema Barba – strategie/poziționare de brand, Elisabeta Capatina Grosanu – marketing și comunicare.

7. Carusel

Susține îmbunătățirea calității vieții persoanelor consumatoare de droguri și alcool, celor care practică sexul comercial sau care au parteneri sexuali multipli, persoanelor care trăiesc pe stradă sau care provin din medii dezavantajate și a tuturor celor care sunt la risc de îmbolnăvire, marginalizare și excluziune socială.

Are nevoie de grafică pentru raportul anual al organizației.

Echipa de voluntari: Gabriel Ionescu – graphic design, Raluca Baran-Candrea –  comunicare, Bianca Gheorghescu – storytelling & comunicare & strategie de brand, Alexandra Bardan – Art / graphic design, Alexandra Maier -CSR.

8. Asociația S.T.U.P.

Promovează educația ecologică, mobilitatea urbană și alimentația sănătoasă. Proiectele lor pun accent pe utilizarea eficientă a resurselor și a responsabilității sociale pe care o avem toți în comunitatea în care trăim.

Are nevoie de un concept pentru logo și materiale de prezentare pentru proiectul de colectare a uleiului uzat „Uleiosul” + o strategie de comunicare.

Echipa de voluntari: Galina Pinteac – comunicare, Valentin Boboc – Art / graphic design & fotograf, Sandra Matei – marketing & comunicare, Alex Petrescu – marketing & comunicare, Ecaterina Irina Micutaru – Strategie & poziționare de brand.

9. Asociația Cartier Aviației

Dezvoltă și coordonează proiecte civice, de mediu, educaționale și culturale în cartierul Aviației. În 2017, echipa lor a montat primul acoperiș verde pe un bloc de locuințe colective.

Are nevoie de identitate vizuală pentru asociație + o strategie de comunicare.

Echipa de voluntari: Emilia Radu – strategie integrată de comunicare, Olivia Sandu – public relations & poziționare de brand, Irina Alexe – marketing & comunicare, Laura Câtea – strategie / poziționare de brand, grafică, Theodora Tanczos – copywriting & social media strategy.

10. Learnity

Este prima comunitate de învățare pentru liceenii din București care își doresc să învețe lucrurile care îi pasionează cu adevărat. Cel mai important lucru pentru ei este să ofere adolescenților un mediu de învățare în care să își dezvolte o identitate autonomă și coerentă, astfel încât să construiască viața pe care și-o doresc.

Are nevoie de un concept de comunicare pentru o nouă campanie de înscrieri în comunitatea lor.

Echipa de voluntari: Iulia Boieriu – PR, comunicare de brand, comunicare de produs, Laura Lungu – marketing & comunicare, Teodora Dorobantu – visual Design & poziționare, Corina Bratu – strategic planner, Laura Moisa – project management & planning, Raluca Eftimie – marketing & comunicare, Mihai Vladimir Anton – strategie & art & copy.

11. Fundatia Centrul Parteneriat pentru Egalitate – CPE

Promovează, de 15 ani, drepturile femeilor și egalitatea de șanse pentru femei și bărbați. Le oferă oportunități de dezvoltare, le recunoaște capacitățile și contribuțiile, le susține în domenii precum muncă, educație, cultură și sănătate.

Are nevoie de un plan de promovare pentru magazinul social MamaPan.

Echipa de voluntari: Ionuț Ene – event management, Ruxandra Matache – Art / graphic design, Laura Călin – strategie & marketing & organizare de evenimente, Cristina Oncescu – strategie de comunicare și de brand, Dana Nae Popa – marketing și comunicare, Roxana Sava – copywriting, Dragoș Diaconu – vânzări & strâgere de fonduri & management de proiect.

12. Grupul de Iniţiativă Civică Cişmigiu

Este un grup de vecini care s-a mobilizat în primăvara anului 2016 pentru a crește calitatea de locuire în zona adiacentă Grădinii Cișmigiu. Vor să atragă fonduri pentru a organiza activități de grădinărit, ateliere creative pentru copii etc și să își asume rolul de reprezentant al comunității în relația cu administrația publică, pentru a pune presiune acolo unde soluțiile sunt în așteptare, pentru problemele pe care le semnalează locuitorii.

Are nevoie de materiale grafice: ilustrații pentru site, logo pentru grupul de inițiativă și câteva template-uri pe care să le folosească la activitățile din cartier + o strategie de comunicare.

Echipa de voluntari: Marius Furceanu – Art / Graphic Design, Elena Negrescu – copywriting, Vlad Popa – marketing și comunicare, Sonia Dao – social media strategy, Mircea Tache – Art / graphic design.

13.Parcul Natural Văcărești

Este o poveste de succes a naturii care și-a recâștigat drepturile, fără niciun fel de ajutor din partea omului, chiar în mijlocul celei mai mari aglomerări urbane din țară. Ecosistemul Văcărești este unul viabil, prezentând toate elementele lanțului trofic. Campania pentru înființarea Parcului Natural Văcărești a fost inițiată de un grup de organizații neguvernamentale ai căror membrii s-au grupat în Asociația Parcul Natural Văcărești, înființată în anul 2014.

Are nevoie de idei pentru o campanie de crowdfunding.

Echipa de voluntari: Bogdan Theodor Olteanu – strategie & poziționare de brand & comunicare, Ana-Maria Gavrilă – strategie de comunicare, Claudiu Butacu – fundraising și vânzări, Cristina Caloian – strategii de comunicare neconvenționale & branding, Hanny Bratu – strategie de marketing și comunicare & strategie de fundraising.

14. La firul ierbii

Este locul pentru întâlniri, dezbateri publice și inițiative civice pentru probleme ale orașului. Îi lipsește o strategie de promovare a spațiului și a evenimentelor pentru a deveni sustenabil financiar.

Are nevoie de o strategie de promovare a spațiului și a evenimentelor pentru a deveni sustenabil financiar.

Echipa de voluntari: Anca Spiridon – PR și event management, Dan Padcau – leadership & strategy & finance, Andreea Avramescu – Marketing digital, Loredana Ianuș – marketing și comunicare, Oana Stan – strategie & poziționare de brand, Mihaila Andrei Laura – marketing & brand management & strategic marketing, Andrei Dinu – strategie & poziționare de brand & event management.

15. Asociaţia Wilderness Research and Conservation

Vrea să crească gradul de conservare al animalelor protejate de lege prin acțiuni directe de salvare, tratament și recolare. O parte din activitățile lor pun accent și pe educație. Oferă soluții administrative pentru instituțiile din domeniu și încearcă să modifice practicile de gestionare și conservare atât în București, cât și la nivel național.

Are nevoie de o campanie de fundraising pentru Clinica de Reabilitare pentru animale Visul Luanei.

Echipa de voluntari: Iulian Angheluță – Strategie & media planning & fundraising, Paula Stan – strategie campanii de comunicare, Radu Petre – planning & project management & fundraising, Raluca Marinescu – media planning & strategie, Loredana Modoran – campanii & brand awareness, Irina Manole – public Relations & fundraising.


Urmărește-ne în continuare și pe pagina de Facebook pentru a afla cum merg pregătirile pentru eveniment.

Evenimentul „8 ore peste program pentru o cauză bună” este organizat de Fundația Comunitară București împreună cu o echipă de voluntari: www.bucuresti.8-i.ro

Fundația Comunitară București pune împreună donatori, ONG-uri, grupuri de inițiativă pentru a dezvolta comunități în care să ne simțim ca acasă. Construiește mecanisme de donație, fonduri de finanțare sau incubatoare de idei pentru oraș. În 6 ani, a finanțat peste 250 de proiecte din București și Ilfov cu aproape 3 milioane de lei.

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Formular de contact

Ai o intrebare pentru noi? Ne poti scrie in casuta de mai jos:

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search