Cred că la #8hours oricum se înscriu doar cei care vor cu adevărat să ajute

Facem din nou noapte albă pe nouă martie. Avem 15 proiecte, 15 echipe de lucru. În ele sunt oameni care au mai participat la eveniment sau care au participat la toate cele cinci ediții „8 ore peste program pentru o cauză bună”. Iulia Boieriu a venit pentru prima oară anul trecut la eveniment, iar anul acesta „joacă” în echipa Learnity. Am întrebat-o cum a fost pentru ea experiența celor opt ore pentru o cauză bună.

1.E a doua oară când participi la #8hoursovertime. Cum este experiența pentru tine?

Cumva, anul trecut, am nimerit într-o echipă de oameni cu care am rezonat fantastic. Ne-am înțeles de la primele vorbe și ne-am completat foarte bine, pentru că fiecare știa la ce se pricepe și atunci procesul de lucru curge altfel. La #8hours nu vii să impresionezi, nu ești în competiție cu alți oameni sau alte agenții și nu ești constrâns de faptul că trebuie să vii cu o propunere care să „mulțumească clientul”. În cele opt ore trebuie să înțelegi contextul, problemele și să vii cu o soluție care să funcționeze și să aiba rezultat concrete, iar mie mi se pare că de aici vine work-ul ăla bun. Avem o problema și ne-am întâlnit să găsim o soluție, fără să ne încurcăm în ițele comunicării. E win-win.

2.De ce e important pentru tine să donezi timp + experiență profesională?

Cele opt ore aproape că nu presupun niciun efort. Cred că e ceva normal sau ceva ce ar trebui să facem toți mai des. Nu cred nici că e vorba de altruism, eu, cel puțin, nu ma simt mai bine pentru că uite, am făcut o faptă bună! N-o văd deloc așa. Proiectele aduc valoare comunității și ne ajută pe toți să creștem. Oamenii au nevoie de ajutor că să le pună în practică și e de la sine înțeles că dacă putem să-i ajutăm, ar trebui s-o facem. Mi-ar plăcea ca ajutatul ăsta să ne vină mai ușor, mai ca un reflex. Ca atunci când le arunci mingea înapoi copiilor sau ca atunci când când înapoiezi colegului pixul care i-a căzut și s-a rostogolit până sub scaunul tău. Cred că într-un final vom ajunge și acolo, atunci când vom învăța să avem un pic mai multă încredere unii în ceilalți și când vom renunța la oportunismul de tipul mie ce-mi iese?

Când vom învăța că nu trebuie să ne iasă nouă mereu ceva și când vom renunța să ne întrebăm dar de ce eu? Pentru mine, deci, nu e important să donez timp și experiență. E ceva normal. Până la urmă, astea două sunt cam singurele lucruri pe care le putem da celor din jur. Dacă e adevărat că it takes a village to raise a child, atunci la fel de adevărat e și faptul că the child eventually grows up as and becomes an elder of the village.

3.De ce ar trebui oamenii să facă asta măcar o dată pe an?

Am răspuns cumva mai sus și asta, cred că e ceva ce ține de igienă comportamentală, tocmai pentru că sunt doar opt ore într-o seară. Ar trebui, cred eu, să fie mai des. Cel puțin o dată la trei luni. Vorbind cu oamenii, mi-am dat seama că sunt mulți care își doresc să își pună la dispoziție experiența sau aptitudinile gratuit, dar nu au unde sau cum. În comunitățile mici, oamenii se ajută mult mai mult între ei și nu așteaptă nimic în schimb. E o chestiune de încredere, oamenii știu că atunci când vor avea nevoie de ajutor, îl vor obține de la cei pe care i-au ajutat. În felul ăsta, comunitatea crește, iar indivizii se dezvoltă armonios. Și până la urmă asta ne dorim cu toții.

4.Ce este important pentru tine să se întâmple ca echipa să lucreze eficient opt ore și să aibă rezultatele așteptate la sfârșitul serii?

E important ca fiecare să știe exact la ce se pricepe cel mai bine, și cred că #8hours reușește să construiască astfel de echipe, să își aducă aportul și să nu intre pe teritoriul celuilalt. Să aibă încredere în coechipieri. Din fericire, într-un timp atât de scurt, nu prea ai de ales și alegi să ai încredere ca să poți veni cu niște soluții concrete, iar de aici iese ceva bun. Cel puțin anul trecut am ascultat niște propuneri foarte bune. Cred că la #8hours oricum se înscriu doar cei care vor cu adevărat să ajute și atunci toate prejudecățile sunt lăsate acasă și toată lumea se concentrează pe rezultate. Nu pot vorbi pentru cei care caută soluții pentru proiectele lor, dar sunt sigură că toți voluntarii sunt de acord că experiența #8hours e un exercițiu personal și profesional foarte bun.

5.Dacă ar fi să alegi un moment care te-a emoționat/te-a făcut mândră pentru că ai fost parte din eveniment/echipe de lucru, care ar fi acela?

A fost emoționant pentru că am lucrat la un proiect pentru Asociația Pacienților cu Afecțiuni Neurodegenerative și am aflat foarte multe lucruri despre felul în care se desfășoară viețile celor afectați de o boală neurodegenerativă. Când Cristiana, beneficiara proiectului, ne-a povestit toate lucrurile și piedicile de care se lovesc cei pentru care se luptă zilnic, dar și felul în care aceștia își găsesc puterea și reușesc să își aducă zâmbetul pe buze, am înghițit toți în sec și ne-am pus pe treabă. Am fi vrut să dăm de 300 de ori mai mult decât am putut atunci, în cele opt ore. Ne-am luat apoi de lucru și acasă, pentru că n-am reușit să terminăm toate taskurile pe loc și pur si simplu n-am vrut să facem lucru de mântuială. Apoi, la final, după ce ne-am prezentat munca celor opt ore, Cristina ne-a mulțumit obosită, dar cu zâmbetul pe buze și, cred eu, bucuroasă de rezultat și toată sala a înghițit în sec, unii și-au șters lacrimile și toți ne-am gândit un pic la propriul univers și am fost recunoscători pentru el.