A fost prima dată când ne-am oferit împreună voluntari la un eveniment

 In Povești

Alice Teodorescu, freelancer comunicare și storyteller la Creative Marker, și Valentin Boboc, fotograf pasionat de portretistică, fotografie de stradă și socială, formează un cuplu de mulți ani.

Au participat prima dată la „8 ore peste program pentru o cauză bună” în 2017 și am stat de vorbă cu ei pentru a afla cum li s-a părut.

credit foto: Event Portrait

De ce v-ați înscris împreună la eveniment?

Alice: A fost prima dată când ne-am oferit împreună voluntari la un eveniment, deși am mai lucrat alături, eu fiind consultant de comunicare și el fotograf. Dar voiam să ne oferim abilitățile, în echipă sau nu, pentru proiectele mișto de la „8 ore peste program pentru o cauză bună”, un eveniment pe care îl urmăresc de vreo 3 ani. Prima provocare a fost să aleg un proiect, erau multe cu care rezonam. Iar seara în sine mi-a depășit așteptările ca energie, a fost o seară cu super intensitate și rezultate, plus că mi-am dat seama cât de important e să te conectezi la o cauză socială și să lucrezi cu oameni pe care abia îi întâlnești. Amestecul de viziuni și experiențe chiar scoate ce-i mai bun într-un timp scurt. Iar noaptea e cel mai bun sfetnic când vine vorba de creativitate, e clar.

Valentin: Am venit pentru că, ocazional,  îmi place să fac voluntariat, iar dacă pot fi util și timpul îmi permite, why not? Am aflat de proiect de la jumătatea mea mai bună și ideea de acțiune mi s-a părut interesantă, aceea de a face ceva rapid și eficient, care să aibă un impact real. Mi-a plăcut pur și simplu. Proiectul în care am fost departajat a fost drăguț și mi-a ridicat la fileu posibilitatea de a îmi pune în acțiune o parte din cunoștințele în care nu sunt profesionist (montaj video în cazul de față), dar cu care cochetez și în care îmi place să cred că mă descurc. Rezultatul final îl găsiți AICI.

Echipa cu care am lucrat a fost formată din oameni foarte mișto, nu mă așteptam să reușim să ne coordonăm atât de bine și eficient. Sper ca în viitor să mai putem lucra pe diverse alte proiecte pentru că efectiv am rămas impresionat de cât de bine au decurs lucrurile.

Ce a fost important pentru voi? Ce simțiți că a scos din voi ritmul de lucru și evenimentul?

Alice: Pentru mine a fost foarte important să înțeleg specificul organizației și să lucrez alături de echipă astfel încât să găsim soluții concrete și aplicabile mai departe. Cred că timpul limitat ajută la creativitate, iar evenimentul m-a făcut să învăț de la ceilalți, să caut idei practice și să descopăr câte se fac în mediul nonprofit din România. Lucru care m-a entuziasmat foarte tare.

Valentin: Pentru mine a fost o ocazie să îmi extind orizonturile, deci importanța a fost personală, nu cauza în sine (deși cauza a fost una foarte bună și mă bucur că am putut ajuta). Am fost întotdeauna deschis în a ajuta și a sprijini cauze dacă acestea au o bază care rezonează cu mine și cu idealurile/credințele mele.

Evenimentul în sine m-a reconectat la abilitățile de comunicare, pe care nu am ocazia să le practic foarte des în cercuri noi. Ce mi-a placut peste măsură a fost situația în care am fost pus, fiind necesar sa îmi pun la contribuție „ochiul” și experiența vizuală pe care o am, dar mai ales faptul că am reușit să comunic cu echipa din care am făcut parte, având împreună un limbaj comun. M-a bucurat faptul că înțelegeam și gândeam aceleași lucruri traduse în limbaj vizual.

Pentru mine ritmul a fost unul extrem de bun, întotdeauna durează mai mult să te „aliniezi” cu oameni noi decât munca propriu-zisă. Cred ca ne-am mișcat foarte bine și, dat fiind că eram total necunoscuți unii de ceilalți, ne-am acomodat repede, iar munca pe proiectul desemnat a fost ușoară și foarte eficientă, considerând factorii.

Lucrați împreună în proiecte?

Alice: Da, avem proiecte în care lucrăm împreună sau mai facem brainstorming. Ne ajutăm în proiectele proprii, ori lucrăm cap-coadă împreună pe concepte creative și implementare.

Valentin: Da, pe lângă proiectele personale în care ne ajutăm reciproc. Fiind amândoi în freelance, colaborăm în proiecte în care ariile noastre se intersectează. În prezent, Alice mă ajută într-un proiect fotografic personal pe care sperăm să-l lansăm curând.

Ce idei v-au venit după acest eveniment? V-a ajutat contextul să vă gândiți și la alte proiecte pentru ceea ce faceți zilnic?

Alice: Cu siguranță, da. Când e vorba de proiecte sociale, eu simt mereu că pot face mai mult și mă gândesc la noi moduri practice în care să dau o mână de ajutor.

Valentin: Idei concrete nu mi-au venit, însă m-a ajutat să îmi dezvolt ceva, mai mult abilitățile de editare și să îmi extind zona de confort, sunt un tip mai introvert și îmi place să îmi testez limitele din când în când, lucrând în afara zonei în care operez în general. În sine, experiența a fost una care mi-a plăcut și mi-a reconfirmat încrederea că pot face mai multe lucruri decât cred.

Ați povestit prietenilor despre experiența de lucru? Ce lucruri punctați după cele 8 ore de lucru?

Alice: Da, am tot povestit prietenilor și chiar am primit atenționări să dau vestea mai departe din timp și să facem o gașcă mai mare data viitoare. Așa că voi fi atentă când se deschid înscrierile la anul, să zic tuturor prietenilor că e rost de treabă bună.

Dacă ar fi să punctez în câteva cuvinte-cheie, zic: intens, creativ, echipă, aplicabilitate, schimbare de perspectivă, implicare.

Valentin: Da, am vorbit și cu colegii din MARKER și alți prieteni. Mi-au spus să îi anunț și pe ei data viitoare pentru că pare un event interesant la care consideră că ar avea ceva de adus.

Ce am punctat? Mi-am readus aminte cum e să lucrezi într-o echipă nouă cu un scop comun și bine definit. Lucrurile au mers extrem de „smooth” și rezultatele au fost peste așteptările mele. M-am simtit bine că am reușit să ducem ceva la capăt relativ ușor și fără prea multe hop-uri. M-am conectat bine cu colegii de cauză și m-am simțit bine văzând că există o viziune comună asupra lucrurilor ce urmează a fi făcute.

De ce donați timp în comunitate?

Alice: Complicată întrebare și simplă în același timp. Pentru că nu pot sta deoparte, e un neastâmpăr care sper să nu dispară vreodată din mine. De ce? E nevoia de a schimba ceva, mic, care pus laolaltă cu alte mici schimbări din jur, sigur va produce efecte bune la un moment dat.

Valentin:  Ca să răspund cu sinceritate maximă, o combinație de motive, majoritatea destul de egoiste :).

Nu tot timpul o fac pentru cauză, deși ea contează mult. Daca o cauza este seacă sau prea departe de aria mea de credință, nu voi accepta proiectul. Însă,  dacă proiectul este suficient de interesant și simt că „it will get my creative juices flowing”, sunt destul de libertin cu cauza în sine. Dacă ar fi să dau un procent, aș spune că este 70% plăcerea de a munci și de a fi creativ în mediul meu de specializare și 30% cauza. Procentele își pot schimba raportul dacă este o cauză foarte bună, însă foarte limitativă în muncă.

Acestea fiind spuse, de cele mai multe ori o fac pentru plăcerea de a munci fără restricții masive și pentru lipsa presiunilor de tip client-prestator. E plăcut să te poți bucura de plăcerea muncii în sine și nu sunt multe oportunități de a face asta în piața comercială, unde tot timpul există un joc constant de „du-te, vino” între tine și client. Atunci cand îți donezi timpul, ai un grad mai mare de libertate, iar beneficiarii înțeleg importanța experienței tale și astfel oferă mai multă încredere abilităților tale.

Recent Posts

Leave a Comment

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Formular de contact

Ai o intrebare pentru noi? Ne poti scrie in casuta de mai jos:

Not readable? Change text. captcha txt

Start typing and press Enter to search