12 proiecte își caută rezolvare în 8 ore, peste program.

 In Comunicate de presa, Stiri

Organizațiile și asociațiile din București și Ilfov au avut la dispoziție patru săptămâni pentru a-și înscrie o problemă cu care se confruntă în prezent. Pe 10 martie, într-o sesiune de lucru de 8 ore, aceasta va fi rezolvată cu ajutorul voluntarilor profesioniști.

ORGANIZAȚIA SUEDEZĂ PENTRU AJUTOR UMANITAR INDIVIDUAL

Proiect: Și oamenii cu nevoi speciale pot și vor să muncească! – spălătoria de haine și covoare. Unitate protejată „Fulg de nea”.

Context: Spălătoria amenajată de echipa organizației oferă locuri de muncă persoanelor cu dizabilități, femeilor abuzate, familiilor cu mai mult de patru copii și cu o situație financiară instabilă. Dotările limitate și planul de marketing nedefinit al spălătoriei duc la un număr de comenzi insuficient pentru a face proiectul sustenabil. Echipa organizației a creat un site și o pagină de facebook, dar lipsește un plan de promovare și optimizarea site-ului pentru a ajunge mai ușor la oameni.

De rezolvat: Un plan editorial de promovare pentru spălătoria Fulg de Nea care să intregreze toate canalele on-line (website, facebook, twiter, you tube, google plus).

Voluntari cu expertiză: Specialiști în marketing, comunicare, social media, fundraising, experți IT (site-ul are la bază Joomla), copywriter, redactor/editor media/presă.

Like and share: www.facebook.com/FulgdeNeaOSAUI/, www.curateco.ro.

CPE – FUNDATIA CENTRUL PARTENERIAT PENTRU EGALITATE

Proiect: Brutăria socială MamaPan.

Context: Brutăria a fost lansată în 2015 și produce sortimente de pâine cu maia, patiserie artizanală cu maia natural, fără drojdie industrială, fără aditivi, conservanți sau amelioratori. Angajatele brutăriei sunt mame care își cresc singure copiii sau mame cu mai mulți copii, aflate în diferite situații de vulnerabilitate. În prezent, Brutăria MamaPan oferă locuri de muncă, salarii decente, un mediu de lucru prietenos și un program de lucru atipic pentru șapte mame singure sau care au mai mult de doi copii în întreținere.

De rezolvat: Dezvoltarea unui mesaj cu impact pentru o campanie de strângere de fonduri pentru brutăria socială MamaPan. În plus, de identificat modalități și canale de promovare.

Voluntari cu expertiză: Specialiști în comunicare, cu experiență în campanii sociale: strategic planner, copywriter, PR specialist, fundraiser, specialist în CSR cu experiență în companii, designer /art director.

Like and share: www.facebook.com/MamaPanPainecuMaia, www.mamapan.ro.

SPECIAL OLYMPICS ROMANIA

Proiect: Eveniment tip „signature event”

Context: Organizația lucrează cu persoane cu dizabilități intelectuale și depind de implicarea comunității, de schimbarea mentalului colectiv.

De rezolvat: Crearea unui concept pentru un eveniment anual de fundraising de tip “signature event”.

Voluntari cu expertiză: Specialiști în fundraising, strategic planning, comunicare strategică, sponsorship, digital fundraising, digital marketing, specialist în evenimente (BTL), account manager de agenție, specialist în marketing.

Like and share: www.facebook.com/specialolympicsromania/

 

FUNDAȚIA MOTIVATION ROMÂNIA

Proiect: Păstrează-mi și mie un loc!

Context: Echipa fundației a lansat campanii de conștientizare privind locurile de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități care sunt ocupate de șoferi fără dezabilități. Semnele dedicate și legislația nu au condus la o atitudine de înțelegere, respect și acceptare.

De rezolvat: O campanie de informare și conștientizare privind ocuparea locurilor de parcare dedicate persoanelor cu dizabilități: Păstrează-mi și mie un loc!

Voluntari cu expertiză: Specialiști în comunicare, PR cu experiență în zona de CSR, copywriter, grafic designer, specialist marketing, specialist în HR, antreprenori, jurnaliști, specialist în digital, client service.

Like and share: www.motivation.ro

ASOCIAȚIA CLUB SPORTIV CLIMB AGAIN

Proiect: CLIMB AGAIN „Prima impresie contează”

Context: Echipa asociației a demarat campanii prin care au promovat ideea că nu există persoane cu dizabilități, ci persoane care nu au avut încă posibilitatea de depăși limite.

De rezolvat: Două broșuri de prezentare (pentru publicul larg și una pentru colaborarea cu Direcțiile de Asistență Socială).

Voluntari cu expertiză: Copywriter, grafician / art designer, specialist în comunicare, client service, manager de companie.

Like and share: www.climbagain.ro/, www.facebook.com/ClimbAgain

COMUNITATEA ARMÂNĂ (AROMANA) DIN ROMÂNIA

Proiect: Păstrarea limbii armâne și pentru combaterea stereotipurilor referitoare la comunitatea armână.

Context: Comunitatea este percepută de către ceilalți prin prisma unor stereotipuri si prin aparițiile în presă a unor persoane care nu îi reprezintă cu adevărat. Limba armână este vorbită din ce în ce mai puțin de către generațiile noi și este în pericol de dispariție.

De rezolvat: O campanie de re-branding și re-poziționare pentru păstrarea limbii armâne și combaterea stereotipurilor legate de comunitatea armână.

Voluntari cu expertiză: Strateg de brand, account planner, copywriter, specialist în marketing și PR, specialist în social media, grafician.

Like and share: www.ctarm.org

ASOCIAȚIA PENTRU TEHNOLOGIE ȘI INTERNET (APTI)

Proiect: Digital Rights 4 all

Context: Echipa asociației își dorește să ajungă la un public larg și să fie ușor de înțeles atunci când lansează campanii sau activități.

De rezolvat: Regândirea și rescrierea conținutului prezent pe www.apti.ro pentru o audiență mai mare.

Voluntari cu expertiză: Copywriter specializat în tehnologie, jurnaliști, account manager dintr-o agenție de publicitate, specialist în comunicare dintr-o companie, specialist în comunicare internă, specialist în web design.

Like and share: www.apti.ro

ASOCIAȚIA PACIENȚILOR CU AFECȚIUNI NEURODEGENERATIVE (APAN ROMÂNIA)

Proiect: MSDay2017

Context: Diagnosticarea cu scleroză multiplă este un moment major, care schimbă viața oricărei persoane. Pacienții diagnosticați sunt în majoritate tineri între 20-30 ani care realizează brusc că orice plan de viitor, visuri și ambiții vor trebui ajustate luând în considerare acest nou factor, SM, și că viața ia un alt curs decât cel previzionat. Studiile și testimonialele demonstrează că asumarea diagnosticului și a comunicării lui este un lucru important pentru continuarea vieții și preluarea din nou a controlului.

De rezolvat: Montajul a două materiale video despre scleroza multiplă: testimoniale aprox. 15 min și unul scurt de 1-2 min pentru rețele de socializare etc. Montajul va sta la baza campaniei de conștientizare de ziua internațională a sclerozei multiple.

Voluntari cu expertiză: Art director, copywriter, grafician, tehnician video, regizor, scenarist, regizor de montaj, audio-video specialist, producător/ asistent casă de producție.

Like and share: www.emsp.org/media/dropping-mask-disclosure-ms/, www.afectiuni-neurodegenerative.ro, www.facebook.com/APANRomania, www.ems.org, www.msif.com,

ORGANIZAȚIA NAȚIONALĂ CERCETAȘII ROMÂNIEI

Proiect: Manual de Brand pentru cercetași

Context: Noua strategie a organizației, adoptată anul trecut, își propune ca până în 2023 să devină cea mai importantă mișcare de educație pentru copii și tineri la nivel național.

De rezolvat: Repoziționarea conceptului de cercetaș. Crearea unei strategii și a unui manual de brand.

Voluntari cu expertiză: Strateg, account manager dintr-o agentie, copywriter, art director, un cercetaș.

Like and share: www.scout.ro, http://scout.ro/ce-facem/rapoarte/, www.facebook.com/romanianscouts/

ASOCIAȚIA ÎNVINGEM AUTISMUL

Proiect: Campanie de Crowdfunding

Context: Echipa își dorește să demareze o campanie de crowdfunding, targhetată pe Statele Unite, cu scopul de a strânge fonduri pentru susținerea terapiei copiilor și a adolescenților din centrul „Învingem Autismul”. Pentru organizație, este prima campanie de acest gen și au nevoie de persoane cu experiență în acest domeniu. Grupul lor țintă: persoane cu vârstă cuprinsă între 35-70 de ani din SUA.

De rezolvat: O strategie de comunicare pentru campania de crowdfunding programată pentru Statele Unite.

Voluntari cu expertiză: Specialiști care au implementat campanii pe site-uri de crowfunding, copywriter, specialist în storytelling, PR, Social Media specialist, specialist în marketing, antreprenori, fundraiser, digital expert, personal din ambasada SUA.

Like and share: www.invingemautismul.ro

TEACH FOR ROMANIA

Proiect: O strategie de comunicare pentru fundraising

Context: Teach for Romania desfășoară activități de fundraising de masă de un an, timp în care au învățat publicul țintă, au testat diverse mesaje, cu rate diferite de succes. În continuare, ei simt că nu au găsit “butonul” prin care să transmită urgența cauzei și importanța donației.

De rezolvat: O strategie de comunicare pentru diverse tipuri de public cu scopul de a strânge fonduri pentru organizație.

Voluntari cu expertiză: Specialist în PR, Copywriter, fundraiser, antreprenor, specialist în marketing, specialist în comunicare corporate, specialist în CSR.

Like and share: www.teachforromania.org

ASOCIAȚIA ARCHÉ

Proiect: „Monumente uitate: Descoperim împreună patrimoniul”.

Context: Echipa își dorește unitate între comunicarea organizației și grafica site-ului sau a evenimentelor pe care le fac în cadrul proiectelor.

De rezolvat: O strategie de comunicare cu elemente de identitate pentru brand.

Voluntari cu expertiză: Graficieni, oameni de comunicare internă, specialist în PR, specialist în HR,

Like and share: www.castlebreak.ro,www.facebook.com/AsociatiaArche/, www.facebook.com/monumenteuitate

 

Recent Posts

Leave a Comment

Formular de contact

Ai o intrebare pentru noi? Ne poti scrie in casuta de mai jos:

Not readable? Change text.

Start typing and press Enter to search