10 probleme care își caută rezolvare la ediția 2016 a 8 ore peste program pentru o cauză bună!
Organizațiile și asociațiile din București și Ilfov au avut la dispoziție 4 săptămâni pentru a-și înscrie o problemă cu care se confruntă în prezent, pentru a fi rezolvată, cu ajutorul voluntarilor profesioniști, într-o sesiune de lucru de 8 ore, pe 18 martie.
În urma selecției, am ales 9 organizații cu 10 problematici din zona de comunicare:
Asociația Lindenfeld
Obiectiv: stabilirea unei identități pentru programul educațional Ajungem MARI și a unui ghid de comunicare, care să vină în ajutorul comunicatorilor locali ai asociației, precum și voluntarilor din țară.
Asociația Sol Mentis
Obiectiv: realizarea unei strategii de comunicare și promovare, care să crească vizibilitatea și numărul beneficiarilor proiectului Educație Parentală Democratică și Conștientă.
Organizația Suedeză Pentru Ajutor Umanitar Individual
Obiectiv: o stategie de poziționare și branding, care să genereze impact asupra modului în care este percepută organizația și cauza acesteia.
Special Olympics Romania
Obiectiv: campanie de comunicare a programului de educație unificată în școli, inclusiv materiale de promovare și prezentare.
ViitorPlus – Asociația pentru dezvoltare durabilă
Obiectiv 1: validare mesaje de comunicare și finalizare brief pentru vizualul campaniei Aleg să împăduresc!
și
Obiectiv 2: modificarea site-ului ecoprovocarea.ro
Asociația Inima Copiilor
Obiectiv: construirea unei campanii de comunicare, out of the box și cu zero costuri, pentru încurajarea alăptării
Organizația Umanitară CONCORDIA
Obiectiv: construirea conceptului și a brandului pentru hostelul și cafeneaua Casa CONCORDIA
Fundatia Chance for Life
Obiective: realizarea unui pachet de machete de comunicare pentru o mai bună vizibilitate către stakeholderii organizației
Teach for Romania
Obiectiv: elaborarea unei campanii de poziționare și de creștere a conștientizării publicului pe o perioadă de 6 luni, în limitele resurselor organizației
La eveniment, fiecare proiect va beneficia de o echipă formată din 3-5 experți; experții își vor dedica 8 ore, în mod voluntar, pentru a găsi cele mai eficiente soluții pentru problemele identificate, livrând astfel “la cheie” soluții ce pot fi implementate încă de a 2-a zi.
Dorești să participi ca voluntar profesionist la 8 ore peste program pentru o cauză bună? Strânge-ți o echipa și înscrieți-vă completând formularul AICI până cel târziu pe 29 februarie!